Avea un gust mai amar ca niciodată aceea țigară rătăcită prin buzunarul de la blazer. Dar nu țigara era de vină, ci mai degrabă gândurile, așteptarea...știuse de la bun început că e o idee proastă să vină la concertul de la Trapnest... să îl vadă din nou, să privească către lacătul lui ce atârna la gât, pe care ea i-l legase la gât și el acceptase în semn că într-o bună zi, când va avea posibilitatea, se va întoarce la ea fără dubiu..
Își aranjă mai bine fularul negru și luă ultimul fum, lăsând un oft să îi părăsească buzele.
Văzu mașina din care ei coborârî, în sfârșit ..concertul se terminase mai de mult, dar probabil că durase cu statul în culise și autografe mai mult.
Stâlcii țigara cu tocul pantofului, inspirând adânc. Colegii lui de trupă trecură pe lângă ea răzând și chicotind, ca și cum nu ar fi fost acolo.
Însă el se oprii, holbându-se la ea de parcă era o hologramă, cu basul atârnat pe umăr și privirea probabil la fel de goală și tulburată ca a ei.
Nu spuse nimic momentan, pentru că tremura din toate colțurile de emoție și probabil i-ar fi tremurat și vocea.

Nu s-ar fi așteptat niciodată să o revadă. Când închidea ochii, amintirea ei părea vie, dar ireală, ca o nălucă în aceași timp. O fantasmă, o plăsmuire a imaginației sale. De parcă întâlnirea lor fusese izvorâtă din catacombele minții sale și era o probabilitate infimă să se materializeze din nou în fața ochiilor săi. Dar, în aceea zi, ea era acolo, mai reală, mai frumoasă ca niciodată. O remarcase din prima în mulțime și dacă ar fi putut, ar fi sărit direct de pe scenă și s-ar fi dus la ea, dar era un om profesionist, își făcea treaba înainte de toate, așa că își concentră toată atenția asupra cântecelor ce mai rămăseseră de cântat, ca mai apoi să dea autografe fanelor dornice, ce mai aveau puțin și cădeau din picioare la vederea sa.
Când se văzu față în față cu ea, cuvintele îi înghețaseră în gâtlej pentru câteva secunde și se simții incapabil să vorbească. Inima parcă îi tresălta de bucurie la vederea ei.
- Bună și ție, străino! zise, încercând să fie sigur pe el și glasul său să nu trădeze prea multe sentimente. Ți-a plăcut concertul?

Știa că așa va fi.
Că primele vorbe vor ieșii din gura lui, nu din a ei. Mereu el fusese mai vocal și mai vorbăreț, în vreme ce Nana era tranșantă doar prin priviri și gesturi, fiind destul de zgârcită la cuvinte.
Acum însă,nu era vorba de zgârcenia ei obișnuită de fiecare zi când vine vorba de comunicare, dar pur și simplu toate monologurile pe care și le făcuse de-alungul anilor trecuți, toate vorbele pe care le avea adunate în sufletul ei plin de rugină, orice.... tot defapt dispăruse din mintea ei, lăsând golul dureros, gol lăsat de el din momentul în care o părăsise.
Îl ura...defapt îl iubea. Defapt nici ea nu mai știa..
Simții două lacrimi mari alunecând pe obrajii ei și întâlnindu-se în mijlocul bărbiei la o simplă clipire.
Inspiră aer adânc în piept și deși adevăratul ei impuls era să îi dea una peste ochi, pur și simplu pășii sigură pe ea până când ajunse în dreptul lui și își aruncă brațele în jurul său, închizând ochii și ascunzându-și fața în scobitura dintre gâtul și umărul lui.

Primul său impuls fu să o întrebe dacă pisica îi păpase limba, să joace cartea tipului miștocar pus pe glume și un mișto din acela de țăran cu un bmw ce se dezasambla la primul contact cu asfaltul.
Dar văzând-o pe punctul de a plânge, i se rupse sufletul și vru să îi șteargă lacrimile cu buricele degetelor, dar ea se aruncase deja în brațele sale.
Își mișcă una din palme pe spatele său, încercând să o liniștească.
- Așa de dor ți-a fost de mine? încercă să glumească cu ea. Hai zambește, mi-a fost dor de zâmbetul tău Nana. Știi ce frumoasă ești când îl ai pe față.

Încercă să se liniștească în sinea ei, să găsească puterea de a fii rațională ca de obicei. Era foarte pe curul ei Nana, rareori o lua pe cărări. Însă viața deja o învățase că atunci când era vorba de Ren deraia și devenea emotivă, ușor incapabilă să mai gândească așa cum ar fi trebuit.
Își luă un scurt moment în care îi inspiră adânc parfumul masculin care-i priză nările și n-o făcut decât să se zgribulească mai mult.
Acum că-l pipăi scurt cu mâinile pe umeri, recunoscându-i osificația și în sine existența lui, așa cum o percepea ea mai ales prin simțul tactil, putu să realizeze că nu e unul din multitudinea ei de vise, când doar se amăgea și se trezea plângând în pernă.
Se depărtă într-un final de el, dând doi pași în spate și având fața aia tipică a ei de ”Ren sunt supărată pe tine” pe care el o știa. Nu îi răspunse încă, pentru că afișând fața aia voia mai întâi să primească niște scuze înainte să îi răspund.

- De ce? Ce am făcut? se uită la ea, ușor confuz, neștiind parcă despre ce vorbește și afișă chipul acela de copil cuminte ce nu ar răni nici măcar o muscă moartă. Dacă îți au un pupic îți trece?
Se pierdu câteva clipe în ochii ei migdalați, iar apoi fără a adăuga altceva, buzele sale le invitară pe ale ei la un dans romantic care se încheie atunci când simți că nu mai avea aer suficient pentru a rămâne în viață.
- Mhmmm, aceași aromă încântătoare ca de fiecare dată. Mi-a fost dor de buzele tale, Nana.

CE A FĂCUT!? Chiar o întreba asta ? Preferase altă trupă și nu a lor, plecase și o lăsase singură, nu îi dăduse niciun semn ani de zile, în semn că e mai ”sănătos” așa decât să se amăgească și acum o întreba ce făcuse ?
Norocul lui că fu prea șocată de sărut, că altfel, la cât era Nana de mânioasă și impulsivă i-ar fi ars una de s-ar fi împrăștiat în plină stradă.
Închise în schimb ochii, rămânând fără aer de la bun început pentru că nu se așteptase la asta. Degetele ei lungi și cadaverice, ca de pianistă se încleștaseră în părul lui țepos. Îi răspunsese cu multă patimă, dor, dar în același timp și cu o agresivitate care îi denota aceea supărară.
Când sărutul se termină se încruntă la el, nemulțumită.
”Ai plecat.” zise simplu, crezând că acele cuvinte pot să explice tot. Îi era greu să pună în cuvinte cât suferise, cât îi dusese dorul, cât se chinuise. Dar credea că acele sentimente și frustrări ale ei le aruncase cumva în sărut și că el o cunoștea destul de bine încât să știe la tot ce se referă din doar atât.

- Da, am făcut-o. Am plecat, aprobă pe un ton sec, de roboțel cuvintele ei. Dar nu regret. Uită-te la mine, Nana! Uite cum am ajuns, uite câți fani am, uite cât de bine îmi e! Să plec a fost ceea mai bună decizie pe care am luat-o. Am success, am parte de faimă! zise cuvintele pe un ton onest. Îmi pare rău, dar a trebuit să mă pun pe mine pe primul loc. A fost visul meu de când eram copil. Poți să mă urăște pentru asta? Că nu am dat cu piciorul la o șansă ce mi s-a oferit?

Tăcu. Din nou.
Aceea tăcere a ei la fel de rece ca un ice-berg.
Își pipăi ușor buzunarul fără să îl privească. Într-un final dădu de țigările ei obișnuite de marcă Black Stone și prinse una cu buzele, aprinzându-și-o în timp ce privea în gol.
Ce simplu era și fusese pentru el..
Lăsă capul pe spate și începu să râdă scurt, dar plin de impact, umplând toată strada cu râsul ei.
”Nu, Ren, nu e așa. Era visul nostru. Iar tu l-ai transformat ca întotdeauna în visul tău, ai făcut să fie totul doar despre tine, pentru că ești un egoist de primă clasă. Nu m-ai iubit o secundă, pentru că dacă ai fi făcut-o ai fi rămas lângă mine .... ai fi rămas cu trupa noastră și ai fi avut răbdare să creștem împreună. Dar ție nu îți păsa de asta, de prieteni, de mine, conta doar tu să fii în lumina reflectoarelor... și asta o să te ducă spre un unic drum : vei rămâne singur.”
Nana nu vorbise niciodată atât de mult. Ridică apoi din umeri și dădu negativ din cap, în semn că nu îl va ierta niciodată și că da, e capabilă de ură și la adresa lui.

- Și totuși tu ești aici. Pot să întreb de ce? Ți s-a făcut dor de mine sau? Ai bătut tot drumul până aici doar ca să îmi reproșezi cât de egoist sunt? Sau mai ai și alte motive? Poate că ți-am lipsit mult prea tare.
Da, ea avea dreptate, dar nu putea să recunoască . Era arogant , avea un orgoliu de dimensiuni mai mari decât capul său. Nu putea recunoște că greșise. Scopul scuza mijloacele, cel puțin din punctul său de vedere.
- Nu îmi poți nega sentimentele, Nana. Nu ai simțit nimic când te-am sărutat? Nu amesteca sentimentele pe care le am pentru tine cu cariera, sunt două lucruri total diferite. Îmi pare rău că te-am rănit, dar am vrut successul acum, imediat, nu peste ani, să îl am sigur, nu să existe incertitudini...poate că am vrut să plătesc prețul singurătății pentru faimă și nu regret, mai ales că ești acum aici. Nu ai vrea să îmi mai dai o șansă să îmi arăți că nu m-am schimbat în rău așa cum crezi?

Nana putea să devină foarte violentă la nervi și încă se abținea foarte tare să nu-l pocnească. Știa că va avea o senzație de bine pentru doar câteva secunde și apoi îi va părea rău și se va simții vinovată.
Mai trase un fum în plămâni și râse scurt, clătinând din cap.
”Ce ușor e să crezi că am venit aici pentru tine. Am venit pentru mine” făcu o pauză, lăsând fumul să părăsească buzele ei palide. ”Am venit cu trupa, pentru trupa. Ne-am mutat aici, pentru că ghici ce ? Am ajuns acolo unde am vrut , Ren, și asta fără tine. Nu ai făcut decât să-mi arăți că sunt mai bună fără tine, așa că nu cred că mai avem de ce să umblăm cu a doua șansă...am venit doar pentru o închidere. Doar am venit să te privesc în ochi când îți spun am reușit fără tine. Deși tu nu ai fost acolo când aveam cea mai mare nevoie de tine...” își lăsă capul pe spate răzând iar, dar acum era un râs foarte nervos și forțat. ”Am fost o proastă că am încercat să îmi iau viața după ce ai plecat...dar știi ? Mi-am revenit după și acum n-o să mai poată să mă doboare nimeni. Nici măcar tu.”

- Ai încercat să îți iei viața? Despre ce vorbești, Nana? se uită confuz la ea și își puse mâinile pe umerii ei, zgâlțâind-o ușor. Ești nebună? Cum să faci așa ceva? Dar mă bucur că ești în viață, nu mi-aș fi iertat-o niciodată dacă ai fi făcut-o din cauza mea.
Deja i se schimbase toată starea, după cele relatate de ea. Fusese cel mai mare bou, nu își putea nega asta, o lăsase când avea nevoie de ea și cel mai trist era că nu realizase asta, de abia când era prea târziu.
- Cât despre trupă...felicitări, mă bucur..poate o să ne întâlnim pe aceași scenă. Poate o să ne cântați în deschidere. Nu că ar fi grozav? Poate facem și o colaborare împreună.
Încercă să facă lucrurile puțin mai bune, să le îndulcească cu o posibilitate de a crea împreună muzică, sau măcar își făcea singur iluzii
- Nu vreau să te dobor, Nana. Niciodată nu am vrut. Am vrut să mă ridic, dar niciodată să vă fac pe voi să cădeți...

Nu se smucii deloc în momentul în care el o zgâlțâi.. nu păru chiar deloc deranjată. Chiar i se puteau zării semnele de pe încheieturi, dacă de uitai. Acum erau doar niște cicatrici subțiri, dar în momentul când se întâmplase fusese vorba de niște tăieturi adânci.
Închise ochii, inspirând adânc.
”Nu e nevoie să faci asta... și n-am nevoie de mila ta” îi spuse tăios, deși nu .. în inima ei nu putea să îl urască deloc cu adevărat. În special că știa că dacă ar fi fost pusă în situația de a alege între el și muzică ar fi ales probabil la fel. Dar pe Nana o durea nu că alesese faima, ci că niciodată nu o rugase să vină cu el.

- Dar cine a spus că o fac din milă? Nana, știu că am fost un nenorocit, dar asta nu înseamnă că mi-aș bate joc de tine sau ți-aș face vreo astfel de ofertă din milă. Vreau să cânt cu tine, mi-a fost dor de tine, de vocea ta, chipul tău. Lasă-mă să îți spun și partea mea de adevăr. Nu ai idee de câte ori am vrut să te vizitez, dar nu am putut. O dată ce am semnat contractul nu am putut da înapoi. Am fost obligat de contract să mă îndepărtez de voi. Dar îmi pare nespus de rău, acum că aflu toate astea. Știu, am fost egoist, dar nu pot da timpul înapoi..
Mânecile bluzei sale se ridicară și cicatricile ieșiră la suprafață.
- Oh, Doamne! Nana! Cât de idiot am putut fi..
Îi ridică mâinile și își lipi buzele de semnele care încă erau vizibile și arătau rănile trecutului.

O trecu un fior simțind buzele lui fierbinți pe pielea ei rece. Nu voia să cedeze în fața lui așa repede...dar cumva deja cedase o dată în momentul în care îi dăduseră lacrimile și îl luase în brațe. Și ah da, îl și sărutase înapoi.
Nana era mult mai sensibilă și mai vulnerabilă decât voia ca lumea să știe. Ar fi vrut să nu fie așa, însă Ren știa foarte bine toate aceste lucruri despre ea și ar fi putut oricând să profite de chestiile astea. Nu voia să fie ipocrită, până acum nu o făcuse, dar încă spera să nu o facă.
Își mușcă buza, oftând fad.
”Poate că mi-ai lipsit, Ren, dar... nu știu dacă mai putem coase ruptura care a avut loc între noi. Și știu că deși nu vrei să-mi spui sigur ți-ai făcut pe altcineva.” nu voia în ruptul capului să accepte ideea că ar fi adevărat. Ba chiar întinse mâna către gâtul lui ca să prindă lacătul pe care i-l pusese. Nana era foarte posesivă. Ar fi făcut urât să afle că o înlocuise și probabil că ar fi făcut un întreg circ și ar fi lăsat-o pe extensii pe rapandula care s-ar fi dat la bărbatul ei, pentru că da, deși distanța îi despărțise nu considera că el încetase vreodată să fie al ei.

- Dacă ți-aș spune că da, probabil aș fi decapitat în momentul următor, așa că aleg să țin detaliul acesta secret pentru mine! îi făcu cu ochiul și scoase limba ca un copil mic.
Rămase blocat când ea îi atinse lacătul și doar zâmbi copilărește și îi prinse mâna, sărutându-i-o iar. Apoi, deveni serios, realizând că nu ar fi trebuit să glumească cu un astfel de subiect.
- Chiar crezi că te-aș fi putut uita ușor, Nana? Mereu ești în mintea mea, în gândul meu. Nu amestec cariera cu iubirea. Da, am fost egoist și m-am pus pe mine pe primul loc, dar una singură e Nana și drept dovadă e lacătul pe care îl port. Pentru că tu ești cea care are lacătul inimii mele. Și da, cred că și eu ți-am lipsit ție din moment ce ești aici, din moment ce te uiți la mine de parcă m-ai devora din priviri. Sunt doar al tău, draga mea și nici măcar distanța nu mi-ar putea șterge sentimentele.

Nana era genul de femeie care îți dădea sufletul pe tavă, deși nu părea la o primă impresie. Însă și dacă o călcai pe coadă își lua sufletul înapoi și îți dădea cu tava în cap. Ren cam se învârtea un pic să îți ia tava chiar peste față și să se aleagă cu nănăul rupt.
Însă probabil sentimentele ei erau prea puternice să-l rănească .. cât de puțin.
”Îmi e frig..” zise brusc, fără să îi răspundă la vorbe în alt fel. Era până la urmă felul ei de a spune că vrea să intre înăuntru, în hotel, în camera lui. Asta era un semn că totuși n-avea de gând să-l respingă total, deși asta zisese mai devreme că va face. Nana era tare în gură, dar nu prea făcea ce zicea... latura ei sentimentală n-o lăsa niciodată să își asculte creierul.

Ren își dădu jos geaca și o puse pe umerii ei.
- Ai unde să stai? Vrei să te duc uhm, acasă? deși nu știa sigur unde ar însemna "acasă", revederea fiind foarte curândă. Sau dacă ai vrea, ai putea urca în camera mea. De fapt, știi ceva, vii la mine, fără discuții. Nu accept refuz. Trebuie să recuperăm timpul pierdut.
O prinse de mână și își încolăci degetele printre ale ei, trăgând-o după el. Ascensorul venii rapid și urcarea până la etajul 7 fu rapidă, dar tăcută. Niciunul nu știa ce să spună. Nu îi luă mai mult de 2 și ajunseră în cameră. Camera de hotel era mare, spațioasă și nu foarte încărcată, avea mobilierul în stil minimalist, așa cum îi plăcea lui.
- Mi casa es su casa, o lăsă pe ea să intre prima și se trântii pe pat după. Sooooo. Vii lângă mine și ne giugiulim sau vrei să arunci cu perne în mine și să mă strângi de gât acum?

Își arcui sprânceana imediat când îl auzi de ”acasă”, aproape că îi venea să râdă, pentru că era ușor penibil că ea bătuse spre ideea să urce în hotel și el nu pricepuse că acolo bătuse, cel puțin nu din prima.
În cele din urmă se agăță ușor de brațul lui, urmându-l în cameră. Era ușor obosită, încă aflându-se într-un impas că nu știa cum să se comporte cu el. Încă nu își satisfăcuse dorul de a fi lângă el, dar pe de altă parte nici nu voia să pară că e la picioarele lui, deși era, poate mai mult decât oricare altă fană, pentru că spre deosebire de ele , pe EA, Ren o știa ca în palmă.
”Tu ce ai vrea să facem?” întrebă brusc și cum îi spuse să se simtă ca la ea acasă deja aruncase blazerul pe jos și porni la mini bar, dând pe gât o dușcă de wiskey. Pe sub blazer avea doar sutien negru, cum Nana mereu fusese noncomformistă când venea vorba de îmbrăcat, iar Ren știa prea bine că ea ar fi umblat și pe stradă îmbrăcată așa cu blazerul desfăcut fără nicio problemă. Nebunia ei era una perfect obișnuită din perspectiva ei.

Lui i-ar fi plăcut multe, poate să o vadă drăgăstoasă, să sară pe el și să îl bombardeze cu pupicuri, dar își pierdu toate cuvintele când o văzu în sutien, trupul ei armonios făcându-i hormonii să fiarbă în vasele de sânge.
- Mi-ar plăcea să nu mai ieși așa pe stradă, doar eu am dreptul să te văd așa!vorbi cu gelozie în glas și se ridică , venind lângă ea și își duse brațele în jurul ei.
- Pielea ta e așa de fină, draga mea și parfumul tău, ce dor mi-a fost de el! zise pe un ton drăgăstos și își lipii buzele pe gâtul ei. Nici nu știi cât mă bucur că ai venit Nana, chiar îmi era dor să fac asta! Vreau să facem ceea ce iți dorești și tu, să ne sărutăm până rămânem fără aer. Ce spui?

Alcoolul pe care îl dădu pe gât o făcu să se strâmbe.
Râse un pic, mereu se umfla orgoliul și inima în ea când îl vedea pe Ren întărâtat de gelozie și dorințe. Mereu îi spusese că se aprinde mai repede chiar și ca ea, deși ea era nebună uneori din cauza posesivității.
”Atunci ... pedepsește-mă să nu mai ies așa afară” îi ceru jucăuș și îi prinse de lanțul de la gât, trăgându-l către ea și îl sărută fierbinte de pe bărbie până pe gură, aruncându-și picioarele lungane pe după brâul lui.

- Mi-a fost atât de dor de asta! Cât de bine se simt buzele tale pe ale mele! Ești dependența de care nu mi-aș dori vreodată să scap, îi mărturisi cu afecțiune înainte ca gurile lor să se întrepătrundă iar într-o revedere pasională, recuperând timpul petrecut fără a se gusta reciproc.
- Dacă te-aș pedepsi, nu cred că ți-ar plăcea sau poate că da, zise pe un ton viclean și o luă în brațe, așezând-o pe pat. Hai să facem o nebunie. Nu te mișca și închide ochii.
Se ridică, căutând ceva printr-un sertar și când găsi, chicoti pentru el. Era o funie pe care o luă și îi legă mâinile de colțul patului, cu alta legându-i și picioarele între ele. Îi presără câteva săruturi pe gât și apoi se desprinde ușor de ea.
- Pedeapsa ta e să stai legată până o să îmi vină mie cheful să te dezleg. Poate cine știe, o să te sărut din când în când să îți fac în ciudă că tu nu mă poți atinge. Ce zici? Prea grea pedeapsa?

Își duse palmele peste obrajii lui fierbinți, răspunzând sărutului său. Se încruntă apoi în momentul în care realiză ce avea el de gând, când zise că într-adevăr are o idee. Știa cât putea să fie Ren de...excentric să zicem în unele momente, în special când era vorba de ea.
Și exact cum se aștepta, ca și concluzie, o legă. Ce putea să facă și el?
Își dădu ochii peste cap, apoi îi aruncă un zâmbet ironic.
”M-am abținut ani de zile, crezi că e o pedeapsă că îmi mai arunci o noapte cu tot ce am trăit deja?”
Nana mai și era genul de sare pe rană ca nimeni alta. Știa cum să râcâie tot timpul atunci unde doare de fiecare dată când ceva nu mergea comform planului din capul ei.

- Da, ai dreptate, nu știu ce a fost în capul meu, zise scărpinânundu-și ceafa, uitându-se la ea cu fața aia de prostovan, dar măcar era prostovanul ei. Poate că nu a fost cea mai inspirată idee să te leg. Mă gândeam că o să îmi faci jocul, dar uit mereu că tu ești Nana, râse și se aplecă deasupra ei și îi mai fură un sărut, ca apoi să o dezlege și se așeză lângă ea, trăgând-o în brațele lui. Aș vrea mai bine să stăm așa. Mi-a lipsit să te știu aproape.
O strânse la piept și închise ochii, bucurându-se de prezența ei.

”Credeam că știi de mult că nu funcționez ca restul ” susură printre buze și se lăsă trase în brațele lui, fără să comenteze la acest lucru.
Uneori ori era seacă sau prea tranșantă și cumva faptul că Ren era mai nătăfleț și mai dezinvolt ca ea îi făcea pe ei să funcționeze împreună.
Clipii rar, până ce ochii i se închiseră, pentru că era obosită. Palma ei se oprii însă înainte să adoarmă pe pieptul lui , în dreptul inimii, vrând să simtă sub palmă bătăile inimii sale înainte să pice în lumea viselor.