personaj: Claire Marie Atanos
looks:

gen topic: fantasy anime, open for anybody and even more than just one person

Buzele ei palide se ţuguiară într-un mod amuzant sub lumina pală a lunii. Îşi ridică uşor mâna cadaverică şi o învărtii ,începând chiar să se învârtă mai apoi ameţitor în jurul copacilor din pădure în timp ce cânta. Sufletul ei teoretic îmbătrânise, şi încă cum, dar corpul îi mai permitea să fie o tânără sub ochii oricărui muritor de rând. Începuse să intre în plictiseala ei obişnuită, cum era suficient de răsfăţată să vrea să fie mereu în jurul ei cineva care să o audă.
Se încruntă şi ochii i se înroşiră uşor în momentul în care auzi cum pocniră nişte crengi sub picioarele cuiva care probabil era în apropiere. Oh, destesta să fie urmărită ,iar asta o făcu să devină irascibilă.

Încercă din răsputeri să își alunge aceea paranoia tipică ei. Trebuia musai să scape de impresia că cei din jurul ei au vreun obicei să o urmărească, din moment ce nimeni nu știa cine este cu adevărat sau de unde provine.
Se oprii de tot din mers, își relaxă umerii rigizi și își luă o voce blajină și prietenoasă.
<< Hey! E cineva acolo?>>

Știa și ea că nu este tocmai o oră potrivită pentru o plimbare ...dar faptul că nu era un simplu om o făcuse mereu să fie distantă de sentimentul de frică și nu ținea cont de regulile ce se aplicau muritorilor.
<< E în regulă, nu m-ai speriat. Eu sunt Claire, >> își înclină capul într-o parte ca într-un gest de prietenie și își flutură mâna deschisă la culoare în aer.
Nu era tocmai pe primul loc la socializare, fiind o singuratică de felul ei, de-alungul anilor care îi petrecuse pe pământ și la care le pierduse numărul cu mult timp în urmă.

Eclair Higurashi:
M-am uitat lung la ea și la gesturile pe care le făcea. Deși avea trăsături umane, o parte din mine îmi spunea că s-ar putea să fim asemănătoare. Nu divulgasem nimănui secretul pe care îl purtam și nu știam dacă este sau nu o idee bună să o fac acum, așa că am încercat să mă comport cât mai normal, pentru a nu-i da nimic de bănuit.
- Eu sunt Eclair. Cred că acel cântec al tău m-a atras în această direcție. Chiar dacă eram pierdută în gânduri, sunetul vocii tale m-a făcut să vin aici.

Vocea ei îmbietoare făcea cumva parte din ceea ce Claire era defapt. În general, atuurile ei erau atractive foarte mult pentru bărbați, Claire fiind defapt o menadă și nu un om. Însă uneori putea fi plăcută un pic peste normal de orișicine, indiferent de chestie. Era ca un fel de har, doar că nu îl primise de la Dumnezeu, ea fiind cotată tot o creatură a nopții.
Surâse și își dădu o șuviță din părul întunecat după ureche.
<< Mă bucur că ți-a plăcut cântecul..cred că oricum cântam mai mult de plictiseală și singurătate.. >>
Poate sunase ușor vulnerabilă, dându-se cumva de gol că se săturase să colinde mereu de una singură, fără niciun fel de prieten sau măcar companion cu care să mai schimbe o vorbă.

Eclair Higurashi:
Prezența ei reușea oarecum să mă bucure și simțeam că aș putea să vorbesc cu ea non-stop, despre orice chestie mai mult sau mai puțin importantă. Ca să-i dau de înțeles că nu aveam altceva mai bun de făcut, m-am așezat pe iarbă și apoi am adăugat zâmbind:
- Poți să cânți din nou, nu m-ar deranja să te ascult.

Făcu vreo câțiva pași și se alătură ei, lângă, pe iarbă, la o mică distanță, luându-și poziția de lotus. Majoritatea cântecelor pe care le știa aveau o tentă tristă, poate și pentru că până la urmă cânta acapella. Nu era ca și cum ar fi putut să pocnească din degete și să înceapă niște beat-uri dansate..deși uneori avea obișnuința să asculte petrecerile moderne ale oamenilor unde puneau muzică de genul.
Își lăsă palmele împreunate în poală și reluă cântecul, închizând ochii și clătinându-și încet capul, pletele ei zburând într-o parte și în alta de la mișcare, dar și de la palele de vânt ce apăreau efemer.

Eclair Higurashi:
În timp ce îi ascultam cântecul, am început să privesc luna și stelele, pierdută în acea senzație frumoasă, aproape divină. Noaptea era destul de grotescă prin pădure, dar în această seară avea un farmec aparte pe care cuvintele nu reușeau să îl descrie.
Pentru un minut sau două, m-am simțit de parcă nu e nimic mai frumos decât să ai un corp asemănător cu al unui muritor de rând.

Pentru ea ... noaptea mereu fusese frumoasă. Chiar dacă poate în anumite locații, pentru unele persoane, era complet neprimitoare, sau poate înfiorătoare. Ei îi dădea un sentiment de bine, o senzație de ”acasă”, cu toate că spre deosebire de muritorii de rând ea nu avusese vreodată un apartament, cabana orice care să se semene la propriu cu așa ceva..
Cântecul se termină într-o notă foarte joasă, chiar când ea rotea pe deget un firicel de iarbă cu un zâmbet la fel de stins pe buzele pale.
<< Și.. cum se face că ai ajuns prin locurile astea, Eclair?>>

Eclair Higurashi:
- Să zicem că uneori îmi place să explorez diferite locații atunci când nu pot să dorm, am mințit-o stângaci, luând un fir de iarbă pe care am început să-l rup bucățică cu bucățică. Dar pe tine ce te aduce prin aceste locuri?
În timp ce îi așteptam răspunsul, m-am gândit cum ar fi dacă aș vorbi cu cineva despre adevărata mea identitate, dar am scuturat încet din cap și mi-am spus că nu trebuie să am încredere în absolut nimeni, mai ales când vine vorba de cineva pe care abia îl cunoscusem.

Nu se pricepea la oameni în general şi nici la fiinţe supranaturale. Fusese izolată o bună parte din existenţa sa, pentru că nu avea încredere în nimeni de când cineva încercase să îi facă felul fără să aibă un motiv pentru asta.
"Sincerr.. îmi place mult să mă plimb. Cam asta am făcut toată existenţa mea", îi răspunse natural, probabil sunând diferit de un om, care cu siguranţă ar fi folosit cuvântul -viaţă- cum a lor era mult mai scurtă şi mai fragilă.

Eclair Higurashi:
- Existență, am spus aproape în șoaptă, cuvântul acela confirmându-mi bănuiala că nu era un muritor de rând. Și ce ai descoperit în aceste plimbări? am continuat ducându-mi o șuviță din părul rozaliu pe după ureche, afișând apoi un zâmbet și privind-o direct în ochii asemănători cărbunelui.

"Sună urât că o zic ... dar cred că am descoperit că locurile sunt mai frumoase ca oamenii" clipii de câteva ori, jucându-se acum cu degetul în pământ, fără să o privească. Văzuse multe orori , chiar şi ale naturii, dar şi făcute de oameni. Cumva de asta alesese izolarea ca şi formă de supravieţuire. "Vreau să zic ... că o prea mare parte din ei sunt cruzi fără motiv. De asta stau departe de ei."

Eclair Higurashi:
- Da, aici îți dau dreptate, îi spun oftând ușor. Se omoară unii pe alții, uneori chiar se și mănâncă, dar din experiențele pe care le-am avut am întâlnit foarte mulți oameni fragili și a ajuns să-mi fie milă de ei. Mulți tind să aleagă mereu calea greșită și e trist să vezi cum se distrug singuri.

Cuvintele ei o puseră puţin pe gânduri. Nu nega că era oameni şi de calitate, doar că parşivitatea de care puteau da aceştia uneori dovadă o făcea să îi fie greu să îi mai diferenţieze aşa că se ferea de toţi.
"Asta aşa este ... uneori mă întreb dacă această distrugere nu ne va lovi într-o zi pe toţi..."
Nemurirea era din punctul ei de vedere nu ... indestructibilă. Erai nemuritor atâta timp cât existai, dar dacă nu mai aveai unde să exişti, teoretic dispăreai şi tu, corect, chiar dacă n-ai fi putut să mori în alte circumstanţe..

Eclair Higurashi:
- Se poate să ai dreptate, însă prefer să cred în miracole. Dacă ar veni un sfârșit al lumii, nu mi-ar fi frică pentru că aș dispărea, ci pentru că n-aș mai avea un scop pe care să-l îndeplinesc. M-am obișnuit cu această lume și ar fi trist să dispară și să dispar și eu odată cu ea.
Speram ca acele cuivnte pe care le-am spus să nu fi sunat a egoism, fiindcă aș fi lăsat o impresie mai puțin bună decât îmi doream cu adevărat.

Probabil că orișicine într-o mică sau mai mare măsură nu își dorea să se întâmple asta. Dacă motivele erau pur egoiste sau nu ..de aici era un detaliu. Și cel mai sigur Claire vedea asta într-un mod egoist, asta pentru că nu avea vreo dorință să salveze pe altcineva înafară de ea, cum nu legase nicio legătură cu nimeni.
Zâmbi vag, retrăgându-și degetele din pământ.
”Eu sper să nu se întâmple ..dacă am fost creați, probabil cum zici și tu s-a întâmplat pentru că fiecare dintre noi avem un scop. Și normal că dacă n-am mai exista nici nu l-am putea îndeplini.”

Eclair Higurashi:
Simțeam nevoia de compania cuiva, dar nu știam sigur cum să reformulez întrebarea, așa că m-am fâstâcit câteva minute, continuând să rup câte un fir de iarbă la întâmplare. Mi-am dus privirea spre cer, evitând intenționat contactul vizual cu ea, apoi am întrebat abia murmurând ceva:
- Întotdeauna mi-am dorit o persoană alături de care să călătoresc. Așadar, ți-ar plăcea să vii cu mine? Nu am o direcție anume, dar ne vom descurca...

Nu se așteptase să primească o asemenea ofertă ... nu crezuse prea tare în destin, dar oarecum, în schimb, mereu fusese de părere că orice persoană pe care o întâlnești , întâmplător sau nu, va avea un rol în viața ta.
Surâse și aprobă imediat din cap.
„Mi-ar plăcea. Câteodată e chiar plictisitor să umblii de colo în coace fără să ai pe cineva cu care să poți vorbii. Și-n plus, nici eu nu am o destinație anume, mereu mă duc pe unde ajung drumurile. Vedem unde ne duce drumul de data asta împreună.”

- Mă bucur că ești de acord, i-am spus zâmbind larg, ducându-mi apoi mâna la ceafă și mângâind-o puțin. Mi-a fost jenă să întreb, pentru că am crezut că mă vei refuza, fiindcă nu ne cunoaștem decât de puțin timp. Vrei să ne petrecem restul nopții aici sau vom porni la drum? Eu am multă energie, așa că pot oricând să te însoțesc la drum.

”Înțeleg ce zici ... aș fi putut refuza, dat fiindcă doar ce ne-am întâlnit și totul a fost așa de întâmplător. Doar că eu sunt genul care crede că nimic nu e sută la sută întâmplător. De asta cred că poate și de asta am dat una peste alta, ca să ne continuăm drumul împreună.” surâse și își prinse părul întunecat îndodat la spate, ca într-o coadă. Niciodată nu folosise elastice, cum avea părul suficient de puternic să-l înodeze în acest fel. ”Putem porni și chiar acum la drum, nu simt că mi-ar fi somn.”

Vorbele ei calde mi-au înseninat întrutotul chipul, așa că m-am ridicat de pe iarbă, scuturându-mi rochia puțin, apoi am întrebat-o:
- Așadar, spre ce direcție ți-ar plăcea să pornim? Spre sud sau spre nord?
Nu știam ce peripeții avea să ne aducă această călătorie, însă mi se fixase în cap ideea că îi voi purta de grijă, indiferent de ce s-ar fi întâmplat.

Nici ea nu avea o idee clară spre ce se îndreptau acum sau ce avea să le aștepte, dar până la urmă asta era și savoarea adevărata a hoinăritului fără scop : surprizele ce aveau să se ivească pe mai departe.
Își scrijelii bărbia cu vârful unghei de la degetul mare apoi zâmbi.
”Haide tot înainte. Am auzit mereu vorbe că e bine să mergi înainte, deci cred că spre nord o vom lua” surâse și într-un moment de impuls o luă prietenște de braț, pornind în direcția propusă de ea.