I can be your everything

Cel mai des prefera să se izoleze în apartamentul ei şi să nu ştie de nimeni şi de nimic. Însă Nana era în acelaşi timp o fumătoare prea înrăită, iar nevoia de pachete noi de ţigări o scotea la suprafaţă din "peştera ei". Cu un cardigan negru înfăşurat în jurul trupului subţire ieşise din bloc, trecându-şi degetele lungi şi subţiri prin părul întunecat şi scurt cu un oft. Nu arăta tocmai perfect, avea o depresie uşoară în ultima vreme... părul nu şi-l mai vopsise de ceva vreme şi era uşor mai deschis la culoare spre rădăcină, fiind culoarea ei naturală. Pe unghii oja sărise în cea mai bună parte, mai erau nişte pete abia lizibile de negru în diverse părţi ale unghiilor, manichiura ei arătând ca un haos. Îşi aruncase nişte fard de ochi de un mov închis cum se machia deobicei, dar cine o cunoştea pe Nana ştia dintr-o vedere că nu arată bine..
Se îndreptă spre magazinul din colţ, verificându-şi în buzunar că are suficienţi bani pentru un bax întreg, dar tocmai pentru că era atentă să îi numere printre degete de izbi de cineva.

Lumiere Tsunemori

De când dispăruse prietena ei cea mai bună, Lumiere abia dacă mai reușea să doarmă nopțile. O visa de fiecare dată și își blestema cariera ori de câte ori se trezea din somn. Dacă nu și-ar fi ales acest destin și dacă nu ar fi provocat criminalul în serie la televizor, prietena ei ar fi fost acum în siguranță. Habar n-avea dacă mai este sau nu în viață, dar gândul că e captivă pe undeva fără mâncare și fără apă era echivalent pentru ea cu moartea. Și nu s-ar fi iertat niciodată dacă prietena ei ar fi murit din cauza egoismului său.
După ce s-a trezit din coșmar, primul instinct a fost să-și aprindă o țigară, dar pachetul era mult prea ușor, iar când l-a verificat a observat că era și gol. S-a îmbrăcat repede cu ce a apucat și a mers cu pas grăbit spre un magazin din apropiere, ciocnindu-se la scurt timp de cineva.

Impactul acela o determină pe Nana să se trezească din somnul ei ambulant...corpul într-un mod mecanic se mișcase, dar creierul ei refuza parcă să funcționeze normal. Din fericire pentru amândouă nu se ciocniseră suficient de tare să se rănească ori să cadă din picioare. Se retrase din instinct un pas și își redobândi echilibrul rapid, punând un zâmbet spășit pe față imediat după.
”Îmi cer scuze ! N-a fost cu intenție” îi spuse celeilalte fete, pe vocea ei veșnic răgușită de la cât de mult tutun consuma.