First topic message reminder :



Avea un gust mai amar ca niciodată aceea țigară rătăcită prin buzunarul de la blazer. Dar nu țigara era de vină, ci mai degrabă gândurile, așteptarea...știuse de la bun început că e o idee proastă să vină la concertul de la Trapnest... să îl vadă din nou, să privească către lacătul lui ce atârna la gât, pe care ea i-l legase la gât și el acceptase în semn că într-o bună zi, când va avea posibilitatea, se va întoarce la ea fără dubiu..
Își aranjă mai bine fularul negru și luă ultimul fum, lăsând un oft să îi părăsească buzele.
Văzu mașina din care ei coborârî, în sfârșit ..concertul se terminase mai de mult, dar probabil că durase cu statul în culise și autografe mai mult.
Stâlcii țigara cu tocul pantofului, inspirând adânc. Colegii lui de trupă trecură pe lângă ea răzând și chicotind, ca și cum nu ar fi fost acolo.
Însă el se oprii, holbându-se la ea de parcă era o hologramă, cu basul atârnat pe umăr și privirea probabil la fel de goală și tulburată ca a ei.
Nu spuse nimic momentan, pentru că tremura din toate colțurile de emoție și probabil i-ar fi tremurat și vocea.

- Știam, dar nu încetezi niciodată să mă surprinzi! îi răspunse, surâzând și el.
Faptul că erau din nou împreună îi dădea un sentiment de pace interioară. Nu ar fi putut să se simtă împlinit fără ea, nu avea cum, simtise în tot acest timp că lipsese ceva din el.
În scurt timp, alunecă și el în lumea magică a viselor, având un somn mai profund ca niciodată.
Când dimineața veni, se trezi ușor buimac. Crezuse inițial că e doar o altă plăsmuire a imaginației sale, că i se mai întâmplase să se gândească la ea înainte, dar atunci când îi simți pielea fină lipită de a lui,se convise că era real totul. Nu se mișcă însă. Dimineața oricum îi plăcea să lenevească, acum însă, avea un motiv în plus să stea în pat, ea era acolo și mai voia să se mai bucure puțin de chipul ei angelic de bebeluș pe care îl avea când dormea.

Singurul moment în care Nana chiar arată liniștită era acela al somnului. În rest, era o fire agitată, zăpăcită, ba chiar impulsivă și era imposibil să o vezi angelică. În schimb când dormea chiar parcă era un îngeraș și îți era mai mare dragul să o privești.
Ea zăbovii puțin mai mult cu somnul ca și el, cu capul lăsat moale pe jumătate de pieptul lui și respirând greoi, ca și cum chiar visa ceva.
În momentul în care o rază de soare ateriză fix pe chipul ei, scăpă câteva mâțâieli printre buzele palide și deschise ochii, privindu-l. Inițial și ea avusese aceea senzație că totul e doar un vis, ca și el. Probabil era una normală din moment ce fuseseră așa de mult separații.
”Cât e ceasul?” întrebă fără vlagă ,parcă prea leneșă să se ridice imediat.