"Ești la fel de frumos ca cerul înstelat / Și te iubesc la fel de mult ca pe desertul meu preferat . "
Fata reciti rândurile cu atenție de câteva ori, apoi oftă.
- De ce nu pot scrie niște versuri amărâte? De ce e atât de greu să îți exprimi dragostea?
  Luă hârtia pentru a o arunca la gunoi, dar când să facă acest lucru, cineva o oprii.
Fata se întoarse speriată, constatând că lângă ea se afla cel mai bun prieten al ei.
" Pericol, panicare. Pericol, panicare. Creierul se încălzește. Gândirea se oprește. Abandonați nava, repet abandonați nava. Activat Modul <>. "
Minunat. Și conștiința ei râdea de ea.
- Hei, ce faci?
Băiatul o trase mai aproape pentru a o îmbrățișa, dar atunci când își duse mâinile în jurul ei, fata îl împinse speriată.
 - Ăm, Midori, e totul în regulă?
  "Nu, bineînțeles că nu. Sunt îndrăgostită de tine, idiotule și îmi vine să plâng și să râd în același timp pentru că nu ai observat asta. Cât de greu e să observi că prietena ta cea mai bună te place? Vrei să îmi pun un semnalizator sau? Să îmi scriu cu marker negru pe frunte <>?"
Ar fi vrut să spună toate asta, dar nu putea. Deja, spusese multe prostii și gândul că și-ar putea pierde cel mai bun prieten, îi provoca fiori pe șira spinării. Același lucru era valabil și pentru zona prieteniei...
- Da, desigur că sunt bine. Uite ce frumos e cerul? Nu-i așa?
- Dar, suntem în casă.
Baekhyun o privea încurcat, neștiind ce să zică sau cum să îi răspundă . Se gândise în timp în care ea abera lucruri despre ponei, meteoriți și extratereștrii, apoi, îi veni o idee. Dar, nu era sigur că urmarea planului său avea să fie una pozitivă. Ori rămânea fără moștenitori, ori se calma ea sau leșina unul din ei.
O mai lăsă câteva secunde să vorbească, după care, pe neașteptate, își apropie buzele de ale ei, sărutând-o.
- Ce a fost asta? spuse ea total șocată după un minut și se mira în sinea ei cum de nu leșinase și cum de încă nu auzea " aleluia" în capul ei.
- Păi, credeam că ai nevoie de asta pentru a te calma. Iar vorbeai mult și prost. Serios, gura te strică uneori, deși de sărutat, o faci bine.
" Inspiră, expiră, respiră. Abandonați nava , repet abandonați nava. Pericol de suprasolicitare și crize de îndrăgostită. Da, spitalul 9? Pot rezerva un loc la dumneavoastră?"
- Și știi că aș face orice pentru prietena mea cea mai bună, nu?
" Friendzone. Gata... ăsta e sfârșitul, aici rămâi"
- Adică, uite, te-am și sărutat.
Atât i-a trebuit. Probabil, el avea să își regrete cuvintele în câteva clipe. Ea uită de emoții, uită de bâlbâială.
- Ce ai spus?
- Poftim?
- Repetă ce ai spus.
- Eu...
- Tu, tocmai ai spus că ai făcut asta din obligație? Adică, m-ai sărutat doar pentru că sunt prietena ta cea mai bună? Vrei să spui că sunt urâtă, nu? Și că o să mor singură cu 9 pisici, nu? Asta vrei să spui, nu?
Și nici măcar nu contase că el îi spusese în urmă cu câteva minute că sărută bine.
- Ya, Midori, calmează-te. Nu am zis nimic din toate astea.
- Demonstrează.
- Te mai sărut o dată, dacă asta vrei.
" Alo, da, bună ziua. Mă numesc Midori și aș dori să cumpăr și eu un sicriu, vă mulțumesc. A da, anunțați-o, vă rog pe mamaie să facă colivă. Vreau să mănânc înainte să mor."
-  Nu, nu e nevoie. Să zicem că te cred. Ai noroc că suntem prieteni.
" Sau ai tu ghinion, fraiero. Păi, se poate așa ceva? Cum să refuzi să îl săruți? Când el îți propune asta? Unde te crezi? Acum chiar ai nevoie de groapă. "
- Și eu care aș fi vrut să te sărut iar, bombăni el destul de încet, dar cu toate astea, fata îl auzi și făcu ochi mari.
- Ce tocmai ai spus?
- Nimic, nu am spus nimic? Ce ai auzit? Poate e de afară, vântul..
- Dar, tu tocmai...
- Da, bine...am spus că îmi place zacusca. Mai ai zacuscă prin frigider? Love is zacusca. Life is zacusca.
- Nu, scuze. Mama va face zacuscă, vinerea viitoare. Dacă vrei, îți pot trimite un borcan după ce e gata.
- Sau mă poți chema aici, să mâncăm zacuscă împreună.
  O liniște apăsătoare se instaurase. Mintea lui Midori era plină de întrebări fără sens și gânduri, prea multe gânduri.
Iar, Baek, ei bine, Baek acum chiar avea poftă de zacuscă, deși folosise asta ca scuză.
- Ce e asta? Deci, până la urmă ce e cu hârtiuța asta?
" O, nu, nu. Fă ceva, distrage-i atenția. Nu îl lăsa să vadă. "
- Ești la fel de frumos ca cerul înstelat și te iubesc la fel de mult ca pe desertul meu preferat, citi el cu voce tare cuvintele mâzgălite pe hârtia care trebuia să ajungă în coșul de gunoi, apoi începu să râdă. Midori, ție îți place de cineva și încerci să îi spui asta printr-o poezia?
Atunci, începu să râdă mai tare, iar ea...se abținea să nu plângă. Râsul îi pieri atunci când îi văzu fața tristă.
- Haide, te rog...nu plânge. Nu râdeam de tine. Mi se pare chiar drăguț ce încerci să faci, dar la versuri mai ai de lucrat, serios..vrei să te ajut?
- Uhm, da, sigur...
Pentru că acesta e un mod așa original de a îți confesa dragostea. Lași persoana de care îți place să își scrie singură poezii de dragoste.
- Dar, nu înțeleg de ce faci toate astea, Baekhyun se încruntă.
Era cumva gelos? Sau se temea doar că prietena lui cea mai bună nu va avea timp de el dacă își va face un iubit?
- Ce vrei să spui?
- Îți dai prea tare interesul pentru un ușor care probabil, e prea orb să vadă ce fată minunată e îndrăgostită de el.
" Oh, de ai știi tu...te-ai făcut singur idiot" .
- De ce nu îi spui pur și simplu, " Te plac, idiotule, observă-mă ". Cred că ar fi cel mai simplu pentru tine. Și ai deja un avantaj, că l-ai făcut idiot preventiv, dacă cumva el zice ceva rău, după ce faci asta.
- Știi ceva chiar e o idee bună.
- Serios?
" Doctor love Baekhyun, nici nu ai idee..." .
- Da, voi face asta chiar acum.
- Oh, bine. Mult noroc. Stai ce?!
Midori a avut nevoie de câteva secunde pentru a se aduna și era sigură că dacă nu va face asta atunci nu o va mai face altcândva. Pe de altă, parte, Baekhyun, de gândea dacă ea are prieteni imaginari și dacă este nevoit să o trimită la un control.
Și după un minut în care s-au privit intens, unul pe celălalt, ea și-a pus mâinile pe obrajii săi și și-a apropiat fața de a lui.
- Ascultă-mă, idiotule. Voi spune asta, o singură dată. Ar fi bine să fii atent. Te iubesc.
Și nu, nu a urmat un sărut, a urmat un Baekhyun șocat și o tăcere stânjenitoare, în capul lui Midori, umblând de colo până colo cuvântul " friendzone", parcă așteptând ca el să îi spună o dată pentru totdeauna că zona prieteniei este singura opțiune pentru ei doi. Dar, nu, Baekhyun, făcu exact opusul, adică o sărută.
- Aș putea să mă cert cu tine pentru faptul că nu mi-ai spus până acum asta, dar prefer să te sărut încă o dată.
- Și de ce ar fi trebuit să îți spun mai devreme? Tu de ce nu ai făcut asta dacă tot mă placi?
" Femeie, taci și sărută-l acolo sau fă dansul fericirii. Ar trebui să te bucuri că ai o să șansă să nu mori singură cu cinsprezece pisici și le-ai ales numele degeaba" .
- Credeam că e prea clișeic dacă fac asta. Acum, spune-mi. Vrei să te cerți cu mine toată ziua pentru că ți-am recunoscut abia acum sentimentele mele când și tu ai făcut la fel sau să mă săruți?
- Cred că e evident care e răspunsul.
 
~The end~

Acum 2-3 ani eram activă pe wattpad și postam povestioare scurte. Mi-am amintit în seara asta de ele și am zis că aș putea să le postez și aici. Acesta ar fi primul dintre el, căci vor mai urma.

Mulțumesc! ^-^

Another one is here *sunet de tobe pe fundal* . Eu nu le dau nume, deciiiiiii juuust enjoooy.

- Haide, lovește-mă, îl provocă pe tipul din fața sa și se prefăcu neajutorat. Haide, te provoc.
Chipul nu îi ceda nicio emoție, nici frică, nici ură. Părea inuman, atât de rece și totuși atât de viu.
  Băiatul din fața sa tremura. Îl privi cu teamă, când demonul se apropie de el. De ce demon? Pentru că asta era, o întruchipare a răului pentru cei care îl cunoașteau; cunoașteau-impropriu spus, adică, știau doar aparențele. Dar, adevăratul el, nu știa nimeni cine e, nici măcar propria-i persoană. Nu se descoperise pe sine. În schimb, se mulțumea să fie numit demon. Poate era sadic, dar îi plăcea când îi vedea tremurând, când le putea simți frica ce le scurgea prin vene. Îi alinau puțin durerea, îl făceau să uite de tot. Răul te face să uiți de rău, dar răul te îndeamnă să mergi în abias pentru a supraviețui.
- Nimic? își dădu ochii peste cap, apoi oftă într-un mod dramatic. Credeam că o să fie mai distractiv.
Îl prinse de guler și așteptă. Unde era ceea ce așteapta?
Băiatul acesta era cu mult mai plictisitor decât își închipuise.
- Te rog nu mă răni! începu să se plângă pe măsură ce expresia feței îi deveni una mai înfricoșătoare.
- Să te rănesc? Mă faci să mă simt ofensat. Nu am cum să fac asta, doar tu ești cel care m-ai putea bate oricând, la orice oră. Corect?
Începu să râdă.
- Jimminie, Jimminie, întunericul e pretutindeni. Ți-am dat o șansă ca tu să faci ceea ce spuneai că ești în stare, dar cum asta nu s-a întâmplat...
- Te rog, eu, fac ce vrei tu, doar lasă-mă în pace.
Milă? Să aibă milă?
Implorare.Muzică pentru urechile sale. Pupilele i se dilatară, chipul său deveni mai înspăimântător. Dacă iar fi dat drumul acum, cu siguranță nici nu s-ar fi mișcat. Teama e cel mai mare dușman al omului și cel mai bun prieten al lui. Pentru că teama lor, îi dădea putere. Teama lor, îl făcea viu. Teama lor, îl ajuta să se mențină puternic.
- Îți mai dau o singură șansă. Mai ai 5 secunde.
- 5 secunde? 5 secunde până la ce?
- Să fugi. 1...2...3... Tic, tac. Timpul a expirat.
- Stai! o voce stridentă, îi strică planul și nu apucă să îl atingă nici măcar cu un deget. Nu face asta.
O fată stătea acum în fața lui, cu o mână peste a sa, implorându-l să nu îi fac rău celui pe care mai avea puțin până să îl desfigureze.
- Nu cred că este treaba ta. În locul tău, nu m-aș băga în astfel de lucruri.
- Atunci, e bine că nu ești în locul meu, nu-i așa?
- Tupeistă, îmi place, dar totuși. Nu ar trebui să te joci cu focul.
- Nu îmi e frică de o mică arsură.
- Dar, cine a zis ceva, de o mică arsură? Când te joci cu el, riști să te cuprindă cu totul,  să te înghită și să te anihileze. Ești pregătită pentru asta?
Ea își încleștă pumnii. Părul negru îi stătea acum, răvășit. Picioarele îi tremurau la fel ca mâna ce stătea peste a lui pentru a îl împiedica să o miște.
- Lasă-mi prietenul în pace, rosti hotărâtă, dar totuși, teama i se putea distinge în glas pentru că spre final, se bâlbâi.
- Era prietenul tău? Ce drăguț. De acum, nu mai e.
Apoi, îl privi pe el și dându-i drumul, acesta se prelinse pe podea. Când ea dori să îl ajute, el o prinse de mână.
- De acum, nu mai e, repetă cuvintele clar și răspicat. Asta dacă nu vrei să ai un prieten mort.
Ea înghiți un sec.
-  Nu îmi poți interzice cu cine să stau, așa că dă-mi drumul, se holbă la mâna care era strâns ținută de a sa și încercă să și-o retragă, dar nu reuși.
- Nu? Serios!? mimă o față surprinsă. Vrei să vezi?
Preț de câteva secunde, ea crezu că o va lăsa în pace, căci îi eliberase mâna, dar rămase șocată când văzu că îl ridică de pe jos pe Jimin.
- Tu, pleacă de aici, îi ordonă, scârbit de prezența sa. Iar, de acum încolo, nu știi cine e ea. Nu o cunoști, nu îi vorbești. Ne-am înțeles?
Nu trecu mult de la rostirea cuvintelor sale și acesta se trezi în încăpere doar cu fata ce îl privea nervoasă.
- Am făcut ceva greșit?
- Da, că trăiești, îi răspunse ea cu asprime, dar el nu o lăsă să termine așa discuția.
- Nu o fac, afirmă print și pentru prima dată de când se întâlniseră și de multă vreme, probabil, zâmbise, dar nu era un zâmbet viu, al fericirii. Exprima tristețe și pentru ea, adusese o mare neînțelegere a cuvintelor sale.
- Dar, respiri.
- Asta nu înseamnă că trăiesc. Doar, exist.
- Exiști, deci înseamnă că trăiești.
- Când vei cădea din bula ta roz, anunță-mă! ridică din umeri și apoi, se întoarse, dorind ca așa să se termine această conversație, dar nu a fost cum a vrut el.
Ea îl privi atentă și când văzu ce vrea să facă, se repezi după el și se puse în fața sa.
- Nu pleci până nu îmi spui ce înseamnă asta.
- Ce copilă! Presupun că nu am de ales...sau poate că am? Dă-mi un motiv bun pentru care nu aș putea să te iau frumos pe sus și să te încui în baie.
- Pentru că vreau să mă scoți din bula mea roz dacă tot susții că acolo, trăiesc.
- Nu trăiești, doar exiști, vorbi deja enervant. Ce e atât de greu să pricepi diferența?!
-  Care e aceea?
- Exiști pentru că pur și simplu respiri. Pentru a trăi, trebuie să simți fiecare clipă cu pasiune, să treci peste pragul nereușitelor, să dansezi de una singură, fericită în amalgamul de probleme. Spune-mi de câte ori, ai simțit că trăiești cu adevărat? De câte ori ai simțit că iubești aceea clipă și pe următoare și tot așa? Că există doar prezent, nu trecum, nu viitor și acel prezent e cel care se desfășoară chiar acum? Că îl apreciezi cum trebuie? Când ai simți ultima dată că trăiești cu adevărat?
Ea nu vorbi. Închise ochii, luă o gură mare de aer și înaintă. Se ridică pe vârfuri și își presă buzele de ale sale, apoi la câteva secunde după, se desprinse de el.
- Chiar acum.

~The End~