No title. Error 5053524

Subject: No title. Error 5053524 Fri Feb 07, 2020 12:49 am

- Hector ! am exclamat fericita si am fugit spre el sa-l imbratisez. L-am luat prin surprindere, asa ca s-a dezechilibrat un pic, nu prea mult, caci ramasesem inca in picioare.
Paris ma privi tacut, chicotind, tinand de mana o fata necunoscuta mie.
- Hmmm, am soptit si l-am imbratisat si pe el, destul de stangaci. Ma bucur sa va vad!
- Si noi ne bucuram ! se grabi Hector sa raspunda si il inghionti pe Paris, ale carui sprancene se unira.
Am ras, privindu-i pe rand, apoi am plecat, facandu-le cu mana. M-am intors la templu si am avut un soc... la picioarele mele zaceau doua cadavre. Voiam sa tip, dar sunetele imi ramasesera in gat... stomacul mi se li lipise de spate si impietrisem. Am simtit doua brate puternice luandu-ma pe sus, apoi negura...

Simteam ca ard... cand irisul a intalnit lumina am scancit incetisor. Eram intr-un fel de ... cort? Undeva pe plaja. Si eram legata la maini. Parca imi venea sa planga si nu reuseam... am auzit pasi, urmati de voci necunoscute, apoi un barbat a intrat ciufulindu-si parul si privindu-ma fix.
- Ce e cu ea ? intreba nedumerit, analizandu-ma cu atentie.
- Pai... raspunse omul ce parea a fi un subaltern, am gasit-o in templu. Ne-am gandit ca poate... ti-ar placea sa te distrezi un pic cu ea, stapane.
Dupa ce spuse acestea se facu nevazut. Tocmai... spusese ca aveam sa fiu o distractie ? Am inghetat. Am reusit doar sa-l privesc cu ura cum se spala pe fata si pe maini. A intors capul spre mine si a inceput sa se apropie. Grozav!
- Cum te cheama ?
Am incercat sa marai... si nu prea am avut succes. Am fixat podeaua, sperand sa ma lase in pace. Slabe sanse. Am izbugnit !
- Tuuu... ucigasule, netrebnicule, nemernicule ! Ai omorat doi oameni nevinovati, doi preoti!
M-a privit sceptic, ca si cum as fi nebuna...
- Nu stiu despre ce vorbesti... am omorat multi la viata mea, dar niciodata un preot. Chiar si o sclava a lui Apollo are un nume... cum te cheama?
Ah, enervant! Au urmate clipe de liniste, apoi i-am raspuns pe o voce tremurata...
- Bruseis.
Iar liniste. Mi-am muscat buzele si am indraznit sa il intreb:
- Ar trebui sa imi fie frica ?
- De mine?
Se apleca, ajungand la acelasi nivel cu mine. Puteam sa-i simt rasuflarea calda oprindu-se pe obrazul meu. Imi oferea o senzatie placuta... si stranie.
- Nu. Cred ca esti singura troiana care nu trebuie sa se teama de mine.
S-a ridicat si a plecat.
Am regretat ca a facut asta doar cand niste soldati au venit dupa mine si m-au dus lui Agamemnon... care m-a dat pe mana soldatilor sa faca ce vor cu mine. Ma impingeau de la unul la altul numindu-ma "tarfa" . Prin cine stie ce miracol am reusit sa raman in picioare si i-am carpit doua palme unuia, planuind sa o iau la fuga ; eroare in calcule... m-au prins. Tocmai cand credeam ca nu mai am scapare am auzit o voce inconfundabile.
- Da-i drumul ! urmata de un marait si un sunet de sabie. Soldatul care ma tinuse avea acum o taietura adanca si insangeranda pe bratul drept. Voiam sa tip , sa ma descarc, dar iar ramasesem stana de piatra. De ce nu-mi curgeau lacrimile ? Am simtit caldura corpului lui si bratele puternice sustinandu-ma. N-am reusit sa protestez... si nici nu eram sigura daca voiam sa o fac.
- Am vazut ca te-ai impotrivit, spuse , in timp ce inmuia o carpa alba in apa.
- Pana si un caine are curajul sa se apere atunci cand e lovit, aproape ca am scuipat eu, si m-am smucit cand a vrut sa-mi stearga ranile cu carpa. I-am luat-o din mana si am aruncat cu ea in el.. probabil s-a simtit ca si cum l-as fi lovit cu o pana. O arunca inapoi in vasul plin cu apa si intoarse bombanind cu tava cu mancare spre mine.
- Mananca!
Nu a mai zis nimic... desi probabil aveam o replica isteata in mine. Am luat nesigura o boaba de strugure si am muscat din ea.
- Haide sa-ti spun un secret... zise brusc, privindu-ma fix cu ochii aceia albastri care desi nu voiam sa recunosc nici in ruptul capului ma innebuneau.
- Mmm, da ?
- Zeii pe care tu ii venerezi atat de mult ne invidiaza... pentru ca orice clipa traita ar putea fi ultima. Invidiaza faptul ca suntem sortiti pierii.
Nu-mi venea sa cred ca-mi zicea... asa ceva !
- Credeam ca esti o bruta proasta, am murmurat ezitand. As fi putut ierta o bruta proasta !
M-am intors fara sa astept o replica, imbratisandu-mi strans picioarele la piept si lipindu-mi capul de genunchi. Dupa clipe parca interminabile, l-am vazut dormit, cu parul ravasit, cu bustul gol... cu bustul gol ?!? Omul asta chiar nu putea dormi imbracat? Mi-am scuturat capul si am ochit un cutit. L-am luat cu mana tremurand si am privit lama ascutit. I l-am pus la gat, strangand din dinti.
- Fa-o!
Vocea lui ferma m-a facut sa tresat. Cand a deschis ochii mii de fiori m-au patruns si am ramas nemiscata, fara sa clipesc.
- Acum! ma apuca de maini zgaltaindu-ma usor.
- Nu... ti-e frica sa mori ?
- Cu totii murim... ce conteaza daca acum sau daca peste 50 de ani?
Mana imi tremura tot mai mult. Nici nu am realizat cand s-a rostogolit si a ajuns peste mine. Cutitul inca era la gatul lui si ma privea provand. Tot corpul imi ardea si ma simtea de parca stateam pe carbuni incinsi. Mi-a ridicat rochia si mi-a mangaiat piciorul de la glezna pana la fund. Am tremurat si cand buzele lui fierbinti si moi le-au atins pe ale mele am scapat cutitul si mi-am incolacit instinctiv mainile dupa gatul lui.
Nici nu simteam ca ar fi fost peste mine, isi sustinea greutatea cu o singura mana. Am crezut ca ma topesc sub el, buzele lui miscandu-se peste ale mele, rochia ridicandu-se tot mai sus. De ce nu ii spuneam sa se opreasca ? Si de ce... imi placea?
Mi-a mangaiat obrazul cu buricele degetelor, parca temandu-se sa nu ma raneasca... intr-adevar, pe langa el mai ales, eram tare fragila.

*

Stateam lipita de el, in timp ce ma mangaia incet pe spate, avand ochii intredeschisi. Arata , pentru mine, ca un zeu grec. Mi-am trecut mana prin parul lui blond ca spicul de grau zambind cu gura pana la urechi.
- Ar trebui sa consider ca inca sunt prizoniera ta?
- Hm... nul. Esti invitata mea. Poti pleca oricand doresti.
- Ai putea lasa toate astea in urma ?
- Ai putea lasa Troia in urma?
M-am incruntat si mi-am lasat capul pe pieptul lui. Cat de tare imi placea sa-i aud inima cum bate.

*

- Ahile ! Opreste-te! Nu o face ! Hector e un om bun... nu te duce sa te lupti cu el ! lacrimile imi curgea siroaie, iar privirea lui plina de resentimente, glaciala, ma infiora. Pleca fara sa se uita macar o data in urma, am ramas ingenunchiata , plangand amar.
Cand s-a intors stiam ca o facuse. Ca il omorase... si nu puteam sa il urasc. Plangeam spart, cu capul pe genunchi.
- Varul tau a fost omorat... acum tu l-am omorat pe varul meu, am ingaimat eu. Cand or sa se termina toate astea?
- Nu se vor termina niciodata.
Gravitatea vorbelor lui ma izbira...

*

- Bruseis ! Te-am crezut moarta!
L-am privit usurata pe rege si l-am imbratisat. Ahile imi zambea slab, sincer... m-am apropiat sovaind de el.
- Poti sa pleci, esti libera, imi spuse el, inca zambind.
- Dar...
- Du-te, Bruseis... imi lua mainile intre ale lui, si mi-am simtit palmele frigand. Mi-a dat un medalion... nu voiam sa plec, dar am facut-o... m-am intors in Troia.

*

Troia ardea!
Nu faceam decat sa fug disperata prin multimea dezordonata... si atunci m-a prins un Agamemnon care spumega de furie.
- Mica ta poveste de amor era cat pe ce sa-mi ruineze razboiul! mormai el prinzandu-ma de gat. Acum o sa am parte de razbunare!
De naiba stie unde am infas un cutit si i l-am infipt in gat, eliberandu-ma si reusind sa respir. Cand credeam ca am scapat am fost prinsa de doi soldati, gata sa se razbune ei pe mine.
- Bruseis !
Am crezut ca visez... ma salva a doua oara. Mi-a luat fata inlacrimata in maini, alinandu-ma.
- Totul e bine!
Urmatorul lucru pe care l-am auzit a fost icnetul lui. Paris in lovise cu sageata direct in calcai...
- Paris, nuu! am tipat eu, chircita pe jos, intinzand mana spre el. Urmara alte trei sagete, iar Ahile cazu in genunchi.
- Nu, nu, nu, am plans eu imbratisandu-l strans.
- Shhh, totul e bine, imi spuse pe o voce suava, incalcindu-se degetele in parul meu. Totul e bine ! ma reasigura vazandu-ma plangand. Du-te acum cu Paris, voi fi bine...
Nu! Nu se putea sa-mi lasa singura dragoste sa moara... Paris imi facea semne disperate sa vine.
- E in regula... tu mi-ai redat linistea intr-o viata plina de zbucium...
Buzele lui le-au atins pe ale mele pentru ultima data. Abia am reusit sa ma desprind de el, eram distrusa... Paris ma tragea de maneca, dar eram intoarsa, privindu-l...
- Te voi iubi mereu, i-am spus, iar lacrimile ma sfasiau. Inca eram tarata, cine stie unde, vazand cum Troia era in flacari... si undeva acolo se aflau si inima si sufletul meu.

<< m-am gandit daca sa-l postez la Inspired, caci e suuper inspirat din Troia. Dar e totusi one shot, nu are continuare, l-am lasat aici. e scris in vara anului 2010 ,acum 10 ani..cel mai probabil contine greseli si e usor stupid >>