between past and present

Inuyasha mereu fusese un bărbat prost de gură și ajunsese într-o situație limită actual. Avusese o poveste de dragoste foarte tumultoasă cu o preoteasă, în ciuda faptului că el prin definiție era rău, datorită naturii sale de semi-demon. Din păcate pentru el, prima și momentan singura lui iubire murise, oarecum din cauza lui...avea mulți dușmani care voiau să îi facă felul și găsiseră răzbunarea perfectă : să omoare ce iubea el mai mult.
Kaeede, sora iubirii sale pierdute, l-a considerat pe el vinovat de cele întâmplate și ca să se răzbune, l-a blestemat...să ajungă în prezent, de parte de era feudală din care făcea parte și să fie în grija unei tinere adolescente.
Totul se întâmplase foarte repede, iar Inuyasha căzuse într-o fântână care-l adusese în prezent.
În primă fază își acoperii urechile înspăimântat de zgomotul făcut de mașini , care nici nu știau ce sunt. Escaladă într-un final fântâna, și fără să știe era în curtea unei familii care locuia în partea rezidențială a orașului.

Kagome se afla singură acasă în aceea zi monotonă de weekend. Nu avea nimic de făcut, toate prietenele ei erai ocupate, iar părinții erau plecați din oraș cu proiecte de la muncă, fiind nevoită să își omoare timpul cu o rezistă de modă.
Un zgomot puternic venit de afară, o scoase din gânduri și se îndreptă spre ușă ușor speriată, neștiind ce se întâmplă.
Dădu ochii de un străin îmbrăcat în haine ciudate, neactuale pentru timpul în care trăiau, mai degrabă părând furate dintr-un muzeu. Părul său alb ca laptele îi dădea un aspect extravagant și urechile îl făceau să pară un hibrid între om și animal. Pentru câteva secunde, se gândi că venise de la o conferință anime și de aceea și aspectul său ciudat. Dar, ce căuta în curtea ei?
- Cine ești tu? întrebă speriată, dându-se câțiva pași înapoi.

Își strânse ghearele în pumni, micșorându-și ochii când o auzi. Urechile lui se mișcară la fel cum albinuțele mișcă antenele, începând să perceapă sunetul vocii ei. Instinctul său fusese unul animalic, de apărare, dar la cum arată această ființă nu l-ar fi putut răni nici dacă dorea, așa că își descleștă pumnii și trase aer adânc în piept.
”Cred că mai relevant e cum am ajuns în fântâna grădinii tale. Ești aliată cu Kaeede, recunoaște! Vrei și tu să te răzbuni pe mine!” o acuză brusc, găsind aceasta ca fiind unica explicație pentru care el era acolo... înainte să devină totul anormal și el să ajungă într-o lume străină lui preoteasă fusese ultima pe care o văzuse și știa că îl blestemase. Și cum această fată apăruse aici o considera și pe ea făcând partea din planul mârșav de răzbunare contra persoanei sale.

Se uită la el și deja se blestema pentru dorința sa de acum câteva ore de a se întâmpla ceva interesant. Prin interesant, nu se referea la a intra cu cineva în contact care arăta ca ieșit dintr-un desen vechi japonez și vorbea ca ieșit de pe fix.
- Kae-de cine? Răzbunare? se uită la el ușor năucă, neștiind ce debitează pe acolo. Nu știu cine ești sau ce vrei de la mine, dar tu ești cel care a venit pe proprietatea mea și a început să facă tărăboi. Eu ar trebui să te acuz pe tine, nu tu pe mine! se uită la el indignată.

”Ea m-a adus aici! E imposibil să nu știi de ce m-a adus aici din moment ce m-a adus în teritoriul tău, nu crezi?” o întrebă foarte suspicios.
Deși adevărul era că el , pentru era asta chiar arăta ca un nebun. Cu haina lui roșie sfâșiată în multe locuri de la luptele avute, cu faptul că era desculț și avea unghii de vultur ca în bancurile de nudiști și în sine tot aspectul.
Ca să fie sigur dacă minte sau nu, se apropie de ea și se aplecă puțin, începând să o adulmece ca un câine. Dacă ar fi avut treabă cu Kaeede i-ar fi remarcat mirosul pe hainele ei, dar acesta lipsea.
”Hmmm... ciudat...!”

Deja suspiciunile sale, se adevereau, tipul părea de-a dreptul nebun!
- Omule înțelege că nu am idee despre ce vorbești! simți deja cum se enervează. Cine ești? Ești cumva de la una din acele emisiuni televizate și mi se face o farsă chiar acum? Nu am chef de glumele tale tâmpite!
Paharul se umplu în momentul în care el începu să o adulmece.
- Ce crezi că faciiiiiii??!!!! se uită la el enervată și îl împinse de lângă ea. Chiar ești un dubios! Ai fumat ceva?

Se uită la ea foarte ciudat, cu mâinile din nou încleștate și mușchii încordați. Jumătate din cuvintele spuse de ea nu erau tocmai ... cunoscute lui, pentru că pe vremea sa nu existau.
”Emisiuni televizate ? Farsă ? Fumat ? Despre ce vorbești?” o privii de parcă ea era nebună, pentru că în mod evident, totul văzut din punctul lui de vedere era la un poll opus.
”Eu sunt ăla nebun ? Tu umblii pe jumătate dezbrăcată pe stradă...” remarcă după aceea, încă încruntat. Fata purta o fusta verde, scurtă, care pe vremea lui nu exista. Atunci îmbrăcămintea feminină era strict lungă, tot timpul, indiferent de sezon și normal că pentru el era o anomalie să o privească pe ea îmbrăcată așa. Nu i se părea normal .... deși undeva în mintea lui trebuia să recunoască ...avea niște picioare perfecte și ar fi vrut să le atingă...STAI CE? De unde venise asta ? Ahhhh, baba aia vrăjitoare și nebună sigur îl blestemase și în sensul ăsta...

- Tu glumești nu-i așa? aproape că îi venea să râdă. Nu ai auzit de TV? Știi tu televizor? Cutia aia magică la care te uiți când nu ai ce face?
Cu ce nebun intrase în contact. Părea venit din altă galaxie.
- Dezbracată? În ce perioadă crezi că trăim? De ce suni a bătrân venit de acum 5 secole? Suntem în anul 2020, îmbrăcămintea mea e foarte normală. Nu știu pe ce planetă trăiești tu, dar nu știu cum ai reacționa văzând o fată în costum de baie. Sau stai, lasă-mă să ghicesc, nu ai auzit de existența unuia, nu-i așa?

Se uită câș la ea când auzi că erau în 2020..... el ar fi trebuit să fie oase în acest an, având în vedere că el era născut în era feudală.
Își luă coama albă în mâini, mârâind, moment în care i se văzură colții de semi demon și ochii lui se înroșiră într-un mod destul de urât, semn că din cauza nevrozității i se accentua partea de demon din el.
”Babă nebună ... nu nu nu, nu pot să cred că m-a trimis în viitor, nu nu ” începu el să vorbească singur și să meargă dintr-o parte în alta de parcă era un leu în cușcă. Acum nu făcea decât să accentueze probabil ideea fetei că e nebun, dar și se vedea că totul din el e veridic acum, și că nu e un costum, ci că el chiar așa arată în realitate.

- Ah, cum ai făcut asta? se uită la el șocată și apoi se apropie cu mare curiozitate de el. Ce costum autentic, cum ai reușit să faci dinții să pară atât de real? Pot să îi ating? Ce material ai folosit?
Ea încă o ținea pe a ei, că el copiase un personaj animat, nici nu se punea problema să creadă că e o entitate cu puteri supranaturale.
- Ce babă? Despre ce tot vorbești? continuă să se uite confuz la el. Stai puțin...tu spui că e real? Ce ești tu, de fapt? Sau ce ești tu? Nu e costum? Cine ești până la urmă?
Vorbeau deja de zeci de minute, dar în afară de aspectul lui ciudat, nu știa altceva despre el.

Încercă să se calmeze, deși știa că e într-un mare rahat...nu știa să rupă un astfel de blestem, nu avea puterile necesare să o facă oricum. Deci era clar că restul vieții sale avea să o petreacă aici și habar nu avea deloc ce să facă.
Se întoarse către ea și o prinse foarte ușor de încheietură, însă într-un mod în care unghiile lui care erau gheare de fapt și o atinse fără să o rănească ,dar cât să se simtă că nu erau din plastic.
”Sunt real .... și nu ar trebui să fiu aici, ar fi trebuit să mor acum mii de ani. Însă o preoteasă m-a blestemat să ajung aici. Trebuie să mă ajuți... sigur nu te-a ales întâmplător pe tine, a vrut să ajung în casa ta. Probabil că tu ....că tu ești moștenitoarea familiei din care vine ea, după generații în generații...sigur a gândit-o așa și sigur ai o putere asupra mea, pot s-o simt.”

Îl ascultă, nevenindu-i să creadă ce zice, totul părând desprins dintr-un basm, o poveste pentru copii, nicidecum ceva ce s-ar fi putut întâmpla în viața reală.
- Tu-tu vorbești serios? Ok, gata, gluma a ajuns prea departe. M-ați fraerit, acum cărați-vă o dată din curtea mea. Unde sunt camerele?
Începu să se uite prin împrejurimi, pe jos, după posibile camere, după posibili oameni care să strige "ai fost păcălită". Dar, nu erau..putea fi el deci real? Dar, cum ce când, unde?
- Visez cumva? se ciupi, dar își cauză durere singură . De ce ar trebui să te cred? Și de ce eu? Nu am nicio idee despre ce vorbești...
Îi venea greu să creadă ceeea ce îi spunea el.

Ar fi trebuit să înțeleagă ... la fel cum el nu înțelegea lumii ei, treaba era reciprocă. Ea nu îl putea înțelege pe el și probabil că s-ar fi speriat dacă ea ar fi fost cea trimisă în trecut.
Nu prea avea cum să îi dovedească nimic, arăta probabil ca un circar sau un om nebun ...
Nu se mai încruntă, doar privii în jos resemnat, cumva condamnat într-o lume unde nu știe pe nimeni.
Prefera lumea lui, deși acolo era vânat.
”N-am cum să dovedesc...dacă vrei să mă crezi bine, dacă nu .. nu...” ridică din umeri, văzându-se debusolat, ca un animal care era pus într-o cușcă. Lui asta i se întâmplase, lumea ei era o cușcă pentru el. Una mare, foarte mare, pe care n-o poate înțelege.

- Deci lasă-mă să înțeleg, o preoteasă te-a blestemat și te-a trimis în viitor? Din ce an se presupune că vii? Și care e motivul pentru care ai fost trimis? Și ai spus ceva de moștenitoarea unei familii? Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar mă trag dintr-o familie de bancheri, nimic legat de partea spirituală sau religicioasă. Deci nu cred că sunt persoana potrivită...
Alesese să se încreadă în el, cel puțin teoretic, că partea ei rațională încă nu putea să dea crezare la tot ceea ce spunea.
I se făcu milă de el când îl văzu așa demoralizat.
- Hey, nu te uita așa la mine, vom găsi o soluție să te trimitem înapoi acasă. Cred. Sper... deci nu vrei să îmi spui mai în detaliu? Dar hai te rog, urmează-mă în casă. Oamenii se vor uita ciudat dacă îți vor remarca prezența și nu aș vrea să am probleme.

Se întrebă un pic în mintea lui dacă fata începuse să îl creadă sau pur și simplu rămase la ideea că e nebun, dar tot vrea să îl ajute.
Aprobă ușor absent din cap și o urmă pe fată în interiorul casei. Într-adevăr dacă l-ar fi văzut cineva sau chiar mai multă lume sigur s-ar fi creat un haos de care chiar nu avea nevoie, acum că nu știa cum să își explice sau ce să facă mai departe.
Se așeză pe jos, neștiind să folosească scaunele sau orice din mobilier, credea că toate sunt decorative. Abordând poziția lotusului se uită la ea, gata să îi răspundă la întrebări.
”Mă crede vinovat de moartea suroriii ei, deși n-a fost așa... am iubit-o, n-am omorât-o ei. Alții au făcut-o ca să mă facă să sufăr. Și se pare că pedeapsa ei pentru mine a fost să mă trimită în viitor. Dar știu despre asta, sora ei mi-a povestit...ca să poată facea asta avea nevoie de o ancoră, ca să nu mă întorc imediat înapoi. Tu ești ancora mea, eu așa cred... și dacă am dreptate tot ce o să îmi ceri eu nu o să mă pot abține să nu mă supun. E ca și cum te-ai ales cu un ... cățel” strâmbă ușor din nas, știa că jumătate din el era un câine și nu îi plăcea în mod deosebit să fie cu unuk

- Știi, te poți așeza acolo, nu e nevoie să stai pe jos, nu sunt obiecte decorative! parcă îi citi gândurile și îi făcu semn unde să se așeze.
Ascultă cu atenție, încercând să se acomodeze cu ideea că ceea ce spunea e real și uite că viața bătea filmul, serialele și chiar legendele antice. Se simțea de parcă era parte a unei povești vechi, nicidecum că acțiunea se petrecea în prezent.
- Dar de ce eu? Tot nu pot să înțeleg . Și dacă nu vreau să fiu ancora? Dacă nu vreau să iau parte la asta...dar, stai, deci dacă ți-aș cere să îmi faci curat în cameră, ai face-o? Cât de tare! aprobă entuziasmată, bătând din palme. Dar, of, tu nu știi ce e ăla un aspirator, nici nu se mai pune problema de a-l folosi. Deci tu nu ești om? Nu poți face cumva să îți dispară urechile măcar? Nu știu cum le-am putea ascunde...

Se ridică oarecum stângace de pe jos, nu i se părea foarte... normal.. să stea pe scaun ori pe canapea, asta pentru că el se obișnuise de foarte mult timp cu statul pe jos, dormitul în pădure și alte lucruri mai sălbatice. Până la urmă sălbăticia era în natura lui, absolut.
”Orice m-ai pune să fac, aș face... probbail că nu m-aș putea oprii până nu aș găsii o metodă prin care să împlinesc ce ți-ai dori.”
Căzu un pic pe gânduri.
Aducându-și aminte cu greu ce îi spusese în trecut Kikio despre toate blestemele.
Nu se pricepea, puterile lui erau de alte natură.
”Am o parte în mine umană, dar nu o pot activa singur ... tot tu poți s-o faci.”

- Și cum pot face? o enerva puțin faptul că nu îi dădea detalii și răspundea strict la ce întreba ea. E vreo formulă magică? Trebuie să fac ceva anume? Cum te numești apropo? Nu cred că ai vrea să îți pun eu un nume gen Ciudatul sau Nebunelul? Nu, chiar deloc. Așa că ai face bine să îmi spui numele tău să știu cu cine comunic. Pentru început ai vrea să fii mai clar în explicații, să îmi dai toate explicațiile de care am nevoie.
Se ridică de pe scaun după, spunându-i să o aștepte acolo și să nu se miște. Se duse în camera părinților ei, luând o cămașă și niște pantaloni ce aparțineau tatălui ei.
- Pentru început trebuie să îți schimbi hainele pentru a nu atrage atenția. Poți purta pentru moment astea. Mai târziu, trebuie să mergem la mall să îți cumpărăm altele. Ah, da, mall-ul e un loc uriaș de unde poți cumpăra haine și ai nevoie de bani să faci asta. Și norocul tău că eu îi am.

”Inuyasha e numele meu..”
O văzu că se cam enervează că primește informații doar pe jumătate, însă nu o făcea cumva intenționat și nimic de genul. Doar că nici el nu știa nimic cu exactitate, nu îi fusese spus, nu era domeniul lui, avea foarte multe întrebări fără răspuns chiar...
”Nici eu nu știu mai mult, îmi pare rău ...” bodogănii, apoi se holbă la hainele care nu îl încântau prea tare. Dădu din umeri indiferent, era gata să facă asta dacă așa oamenii îl vor lăsa în pace și nu va devenii atracția turistică preferată a orașului.
”Ok, mă îmbrac în ele” și pentru că el gândea ca acum o mie de ani, la propriu, se dezbrăcă de față cu ea ca și cum nu ar fi fost nimic neînregulă să o facă.

- Nu am auzit niciodată numele acesta până acum, chiar e antic! Încântată de cunoștiință, întinse mâna spre el și i-o strânse cu stângăcie. Eu sunt Kagome. Sper să ne înțelegem bine și să te pot ajuta.
Hey, ce? Nuuuu, staiiiii! nu apucă să zică mai multe că el își dezveli costumul lui Adam în toată splendoarea lui.
Se întoarse cu spatele rușinată și obrajii i se pictară în culoarea unei tomate.
- Știi, în anul 2020, nu e indicat să te schimbi de față cu cineva de sex opus. Chiar trebuie să te pun în temă cu regulilele lumii moderne. Ești gata? Pot să mă întorc?
Când se întoarse văzu fața lui confuză la cămașă și aproape că o pufnii râsul.
- Of, ar fi trebuit să îți dau ceva mai simplu de îmbrăcat. Stai, dă-mi voie să te ajut.
Se apropie de el și începu să îi încheie și ea cu stângăcie, mai mult emoționată că se afla atât de aproape de un bărbat.
- Uh gata! Arăți bine, cred, bășmăși ușor rușinată și se depărtă de el. Cu pantalonii ai făcut o treabă bună, i-ai închis bine!

Clipii de câteva ori, neînțelegând ce se petrece cu ea. Nici după ce îi explică, în mare parte, nu înțelese per total care era defapt problema. El nu era conștient de ce devenise asta atât de inopinant.
Își îndoi sprânceana, după ce luase pantalonii pe el și ea se întoarse cu fața și îl ajuta cu cămașa.
”Nu înțeleg, ce e așa anormal să mă vezi dezbrăcat?” o chestionă foarte curios, observând că acum devenise foarte stângace și agitată în preajma lui. O privii foarte lung, fără ocolișuri și își întinse mâna spre ea, poziționând-o pe baza spatelui ei, așteptând apoi răspuns și la întrebarea următoare. ”Te intimidez?”

Simți cum i se înmoaie picioarele când îi simți mâna pe spate. Nici ea nu înțelegea ce se întâmplă în ea, era o emoție nouă, nu avea idee ce se petrece, îi trezea sentimente de care nici măcar nu știa că există. Poate era faptul că nu interacționase cu persoane de sex masculin în afară de cei din familia ei și nu fusese pusă în astfel de ipostaze inainte. Îi era parcă rușine de ea însăși de faptul că avusese câteva clipe curiozitatea să se uite în spate atunci când el se schimba, dar se abținu, nevrând sa pară o neprihănită.
- Nu știu cum e în trecut, dar aici, în timpurile în care suntem acum, nu e normal să te uiți la cineva dezbrăcat, doar dacă sunteți împreună ,dacă știi tu...aveți o relație de dragoste de ceva timp și vreți să faceți anumite chestii, explică, bâlbâindu-se teribil și deja nu mai exista grad de comparație pentru culoarea din obrajii ei. E-e v-vorba de intimitate, de faptul că nu indicat să faci așa ceva, mai ales când nu cunoști persoana.
Ignoră ultima întrebare. Pur si simplu nu ar fi vrut să confirme ceea ce era deja vizibil din gesturile, mimica și felul în care vorbea.

Inuyasha nu era neapărat cel mai inteligent bărbat de pe fața pământului ,însă prost în niciun caz nu era și cumva mereu se pricepuse la oameni, deși el era pe jumătate unul. Poate pentru că aceștia nu aveau niciun fel de abilitate ,erau așa de simpli, iar el mereu percepuse mintea umană în totalite.
Râse ușor văzând-o așa, chiar i se părea ușor comic. Prima dată când îl luase la 3 și îl crezuse nebun părea super înfiptă și plină de încredere în sine, dar iată că era doar o mască și fără să vrea neapărat intenționat îi găsise punctul slab.
”Deci să înțeleg că nu, deloc, mi se pare?” insistă prinzând-o de bărbia și forțând-o să-l privească în ochi.

- Da, ți se pare! încercă să fie sigură pe sine și cuvintele pe care le scotea pe gură, dar era cam greu fiindcă el îi încălca destul de tare spațiul personal și privirea sa pătrunzătoare o acaparase în totalitate. Până la urmă ce contează? Mă intimidezi, nu mă intimidezi, cui îi pasă? În acest moment stai mult prea aproape de mine și te-aș ruga să te îndepărtezi. Nu se cuvine să stai atât de aproape de o fată, mai ales când ea nu știe ce intenții ai! se străduia să fie mai sigură pe sine.
Schiță un zâmbet ușor forțat și își așeză degetele peste ale lui, încercând să îi împingă mâna de pe bărbia ei.

Își retrase rapid mâna, asta înainte să-l atingă, de teamă că ar putea să o rănească din greșeală cu ghearele lui. Îi era frica să îi facă rău, asta doar îi confirma că era cumva sub imperiul blestemului și era cumva obligat de vrajă să o apere mereu și să facă doar ce spune ea.
”Cred că am nevoie de timp să ... diger toate lucrurile astea noi și anumite cuvinte. Va trebui să mă iei mai ușor dacă vrei să înțeleg. Nu mi se pare că fac nimic anormal ... și presupun că mă vei ține în casă, ca să nu sperii ciudații de pe străzi” strâmbă din buze, căci în mintea lui restul oamenilor erau alandala și el perfect normal.