Sweet love [Ideea cu piraţii]

Jack Sparrow




Jack era unul dintre cei mai faimoși pirați, și când zic faimoși, nu era tocmai de bine..avea o reputație destul de proastă. Însă în ciuda zvonurilor urâte despre el, adevăratul Jack Sparrow nu era doar un nemernic nespălat și hoțoman cum spuneau gurile rele. Jack era foarte inteligent pentru un bandit și putea să fie chiar fermecător atunci când îl întâlneai în persoană. Asta nu înseamnă că faptul că era pirat era o minciună. Prăduia încă din tinerețe alte nave, fiind căpitan de mai bine de 15 ani. Într-un act de curaj, Jack căsăpise în adolescență un vânător de pirați și de atunci era temut și știut după porecla pe care acesta i-o pusese ”Vrăbiuța”, pentru că se urca pe velele înalte și se strâmba la el ca să-l provoace.
Revenind în prezent, într-una din zilele sale normale, Jack alese în întâmplare să prăduiască chiar corabia Vele Negre. Pirații de pe corabia lor se suiseră pe cealaltă corabie și începuse o luptă în care năbădoiusul nostru se dusese să înfrunte exact celălalt căpitan, pentru el asta însemna alta victorie.
La sfârșitul conflictului, ieșii învingător ca de fiecare dată și începu să se uite amănunțit spre ”prada” lui, tot ce furase de pe cealaltă corabie, plus ”femeile” care ajunseseră luate cu forța. Își flutură mâna către pirații lui, care deja voiau și eu recompensă și evident femeile erau primul lucru pe care îl doreau.
”Pe ea nu” murmură brusc când Rosa intră în raza lui vizuală. Se apropie încet spre ea și în întinse mâna cu un zâmbet șarmant spre buze, ca și cum era dispus să îi ofere un bilet spre libertate.

ooc: Depp e feblebețea mea XD și când aud cuvântul pirat mi se pare atât de potrivit pentru acest rol !
poți să folosești și linie de dialog, nu mă deranjează. eu m-am obișnuit să pun ghilimele

bic:


”Smoooth!” spuse o voce în capul lui în momentul în care îi auzi cuvintele, deși defapt fură dure și deloc drăguțe, dar era de așteptat. În definitiv fusese răpită împotriva voinței sale, era și normal să aibă o astfel de reacție.
Își drese glasul, fără să își retragă mâna.
”Sunt șansa ta să nu te duci cu ei. Alegerea e simplă, eu sau subalternii mei care abia așteaptă să pună mâna pe tine ?”
Spre deosebire de ceilalți pirați, Jack era mult mai aranjat și dichisit. Restul piraților erau chiar ușor libidinoși spre lângă căpitanul lor care mirosea puternic a parfumul bărbătesc scump.

Îi prinse mâna într-un mod finuț, fără să o rănească în vreun fel. Conștient că probabil ea nu auzise despre el pentru că făcea parte dintr-o cu totul altă lume decise că e frumos să facă cunoștință. Își prinse galant pălăria cu cealaltă mână și o scoase scurt, ducând-o la piept și apoi punând-o înapoi pe cap.
”Într-adevăr. Jack Sparrow!” spuse și apoi îi făcu un semn către cabina lui, să continue conversația acolo cum deja pe punte se făcuse o forfotă și pirații începuseră să împartă aurulul și restul de femei rămase.

Închise ușa cu o mișcare lină. Cabina lui era chiar curată și ordonată pentru a unui bărbat singur.
”Îți este sete, Rosa? Apa, un pahar de vin?” întrebă ca o gazdă plăcută, de parcă erau buni prieteni de mult și o invitase la un ceai. Evident că nu îi oferi rom, băutura piraților, gândindu-se că ea nu ar dori așa ceva.

”Sigur, imediat” îngână și se îndreptă spre locul unde era o sticlă de apă neatinsă. Întotdeauna avea, deși nu o consuma chiar el. O desfăcu și turnă într-un pahar curat, apoi i-l puse frumos în față, ocolind masa ca să ajungă să se așeze față în față cu ea.
Își dădu pălăria acum jos de tot, lăsând-o pe marginea mesei și zâmbind. Acum dreadurile lui, o coafura atât de ciudată, erau la vedere.
”Și, spune-mi ... cum a ajuns o domnișoară ca tine pe o corabie? Încotro te îndreptai?”

Îi analiză vorbele în tăcere, stând o perioadă liniștit pe scaunul său în timp ce se juca ușor cu inelul de pe degetul său arătător cu piatră neagră.
Sprânceana lui groasă se îndoi și o privi acum cu curiozitate.
”Spania zici ... departe de casa ta. Îmi pare rău că ți-am stricat excursia. Dar acum ne îndreptăm spre un loc pe care nu mulți l-au văzut. Rămâne de văzut dacă îți va plăcea sau nu. Pot spune doar că , cu siguranță, este ceva ce n-ai mai vazut.”

”Aș spune că ai dreptate parțial. În locul acela nu există noi, echipajul meu rămâne pe corabie o săptămână întreagă. Nici nu știu locația exactă a ascunzătorii mele. Jumătate din drum o vom face cu barca, doar tu și eu.”
Jack era un paranoic. Nu lăsase pe nimeni să se apropie de acel loc. Însă acum avea siguranța că fată nu avea momentan cui și cum să împărtășească aceea locație.

Jack râse. Nu o făcea foarte des, dar în mod surprinzător avea un râset plăcut la auz, poate ușor prea cristalin pentru un bărbat. Clătină din cap zâmbitor.
”Nu sunt sigur că aceste două cuvinte, pirat și domn se pupă foarte tare” îi spuse cu sinceritate. Pentru cineva fără o educație de top, Jack avea cuvintele la el mai bine decat s-ar fi așteptat oricine. ”Îmi poți spune Jack” continuă, deși de regulă avea obișnuința și plăcerea să i se spună căpitan.
”Într-o mică mare măsură da. Sunt convins că arătă mai bine la doamne și domnișoare, dar inelul e o moștenire de familie.” Probabil singurul lucru nefurat pe care-l avea el în posesie.

Ochii lui Jack se ațintiră ușor asupra bijuterie, studiind-o din ochi, fără să o atingă. Deși niciodată nu avusese la bază meseria de bijutier, se pricepea foarte bine să facă diferența între ceea ce era fals și ceea ce nu era.
Își ridică în semn admirativ sprâncenele, schițând un zâmbet după aceea.
”Măi să fie. Bunicul tău chiar ți-a lăsat o moștenire pe cinste.”

Începu și el să râdă. Cu siguranță femeile aveau un mod diferit de a ascunde lucrurile de valoare față de bărbați.
" Când dorești poți să o faci. O să îți arăt si eu cat de curând cate ceva. Nu mai e mult până ajungem."

Jack îi ascultă povestea cu interes. Îi plăceau poveștile, cele adevărate, îl captivau rapid, indiferent de conținutul lor.
”Acel om a fost foarte deștept dacă a știut cum să gestioneze aceea situație de căpătăi. Respect astfel de oameni” zise clătinând ușurel din cap. De obicei pirații nu cunoșteau astfel de concepte, ca respectul și altelea asemenea, însă Jack era diferit și doar după o scurtă discuție cu el puteai să vezi asta. Era întruchiparea perfectă a expresiei nu judeca o carte după copertă.

Jack aruncă o scurtă privire din nou către inel, apoi luă o gură mare de aer pe care o trase puternic în piept, oftând spre final.
”Nici nu știu cât e de adevărată ...eu nu mi-am cunoscut părinții, am fost crescut pe un vas de când eram copil. Căpitanul acestui vas mi-a spus că acest inel a fost al mamei mele. Și că ea era vrăjitoare și îl folosea în vrăjile ei. Nu am știut niciodată ce efect are cu adevărat, ca să fiu sincer..”
Se gândea că poate e ceva farmec, cum auzise de mama lui că cea mai bună era să ajute femeile să farmece bărbații prin vrăjile ei.